Parchetul European a anunțat arestarea a 21 de cetățeni croați într-o anchetă privind suspiciuni de corupție și fraudă cu fonduri europene destinate agriculturii, provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și Fondul European de Garantare Agricolă.
Printre persoanele vizate se află un funcționar public și un fost funcționar al Agenției pentru Plăți în Agricultură, Pescuit și Dezvoltare Rurală din Croația, suspectați de abuz în serviciu și luare de mită.
Operațiunea a fost coordonată de Parchetul European din Zagreb și a inclus 30 de percheziții desfășurate cu sprijinul a aproximativ 150 de polițiști și al autorităților fiscale croate.
Potrivit anchetatorilor, începând din 2020, fostul consilier al agenției ar fi format un grup infracțional împreună cu alte două persoane pentru a facilita obținerea ilegală de subvenții europene de către fermieri, în schimbul unor sume de bani.
Ancheta arată că suspecții ar fi majorat artificial suprafețele agricole declarate și ar fi falsificat documente pentru a demonstra desfășurarea unor activități agricole eligibile pentru finanțare europeană. Printre documentele false identificate de anchetatori se numără facturi fictive pentru vânzarea de îngrășăminte naturale și analize de sol falsificate, utilizate în dosarele pentru accesarea fondurilor europene.
Conform EPPO, gruparea ar fi încercat să obțină ilegal aproximativ 670.000 de euro din fonduri europene, iar circa 357.000 de euro ar fi fost deja plătiți.
Membrii grupării ar fi primit în total cel puțin 36.000 de euro drept recompense financiare pentru facilitarea fraudelor.
Parchetul European precizează că investigația este în desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

Be the first to comment