Administrația Portului Constanța, amendată cu 1,6 milioane de lei pentru nerespectarea regulilor privind remorcarea navelor

Containere în Portul Constanța. FOTO Cristina Sîmbeteanu / EUplus.ro
Containere în Portul Constanța. FOTO Cristina Sîmbeteanu / EUplus.ro

Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN), din cadrul Consiliului Concurenței, a sancționat Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța cu o amendă de 1.595.087 lei pentru nerespectarea măsurilor impuse în 2025 privind organizarea serviciului de remorcare a navelor maritime în portul Constanța.

În plus, autoritatea a stabilit și amenzi cominatorii de 12.546 lei pe zi, reprezentând 1% din cifra de afaceri zilnică medie din 2025, până la implementarea integrală a măsurilor obligatorii prevăzute prin Decizia nr. 1/2025.

Potrivit Consiliului de Supraveghere din Domeniul Naval, administrația portuară nu a respectat prevederile europene referitoare la furnizarea serviciilor portuare și transparența financiară a porturilor, inclusiv obligația de organizare a serviciului de remorcare în condiții conforme cu legislația europeană.

Măsurile impuse vizau stabilirea, în termen de 60 de zile, a unor criterii transparente, obiective și nediscriminatorii pentru furnizarea serviciilor de remorcare în portul Constanța.

Administrația Porturilor Maritime Constanța avea obligația să stabilească cerințe minime pentru companiile interesate să presteze serviciile de remorcare și să elaboreze un calendar de implementare a măsurilor, cu raportarea etapelor către CSDN.

Consiliul Concurenței precizează că deciziile CSDN sunt obligatorii, iar nerespectarea măsurilor dispuse constituie contravenție și poate atrage sancțiuni suplimentare pentru fiecare zi de întârziere.

Decizia urmează să fie publicată pe site-ul instituției după eliminarea informațiilor considerate confidențiale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*