Ambasada SUA lansează în România campania Freedom 250 pentru aniversarea a 250 de ani de la Independența Americii

Drapelul USA. FOTO Ralphs_Fotos
Drapelul USA. FOTO Ralphs_Fotos

Ambasada Statelor Unite la București a lansat campania Freedom 250, o inițiativă de diplomație publică și promovare dedicată aniversării a 250 de ani de la proclamarea Independenței Statelor Unite. Campania se va desfășura pe parcursul întregului an 2026 și urmărește să evidențieze valorile fondatoare ale Americii, precum și parteneriatul dintre Statele Unite și România.

Potrivit Ambasadei SUA, proiectul este construit în jurul a trei direcții principale. Prima, „Inspiră”, pune accent pe istoria Statelor Unite, principiile fondatoare ale țării, documentele fundamentale și cei 250 de ani de diplomație americană. A doua, „Inițiază”, promovează realizările americane în domenii precum inteligența artificială, explorarea spațială, filmul, muzica, literatura și sportul. Cea de-a treia, „Inovează”, evidențiază rolul Statelor Unite în comerț, libertatea digitală, dezvoltarea economică și susținerea valorilor democratice.

Campania include o amplă componentă de promovare vizuală în mai multe orașe din România. Materialele sunt deja afișate în București, Iași, Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara, prin panouri stradale, stații de autobuz, afișaje digitale în stațiile de metrou și în clădiri de birouri.

Povestea vizuală a proiectului este construită în jurul a șase teme: alianțele, divertismentul, libertatea, sportul, locurile de muncă de vară și tehnologia.

Campania va fi susținută și prin activități online, inclusiv pe rețelele sociale ale Ambasadei SUA, precum și prin colaborări cu companii americane prezente în România.

Pe 4 iulie 2026, Statele Unite marchează 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență. Potrivit Ambasadei SUA, pe parcursul anului vor fi organizate în România mai multe evenimente și activități dedicate acestei aniversări, cu scopul consolidării relațiilor dintre cele două țări și promovării valorilor comune.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*