BEI aprobă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Centrala Nucleară de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu / EUplus.ro
Centrala Nucleară de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu / EUplus.ro

Banca Europeană de Investiții (BEI) a aprobat acordarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, a anunțat Nuclearelectrica. Compania descrie finanțarea drept una dintre cele mai importante pentru sectorul nuclear din România.

Potrivit Nuclearelectrica, contractarea împrumutului va fi supusă aprobării acționarilor într-o viitoare Adunare Generală, în conformitate cu prevederile legale.

Proiectul este finanțat printr-o combinație de fonduri proprii și împrumuturi obținute de la instituții financiare internaționale, agenții de credit la export și bănci comerciale. Pentru etapa preliminară a proiectului, compania a semnat în septembrie 2025 un împrumut de 540 de milioane de euro cu un consorțiu bancar condus de JP Morgan SE.

Nuclearelectrica precizează că proiectul se află în cea de-a doua etapă de dezvoltare, care include obținerea autorizațiilor, contractarea serviciilor de inginerie și construcții, achiziția materialelor și echipamentelor și asigurarea finanțării necesare. Lucrările civile au început în 2025 și continuă în 2026.

„Implicarea instituțiilor bancare internaționale de renume în asigurarea finanțării externe a Proiectului Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă reprezintă un pas istoric pentru dezvoltarea sectorului energiei nucleare civile, totodată atestând elaborarea unui proiect robust, gestionat corect din punct de vedere tehnic, operațional și financiar, și, simultan, atestă un proiect strategic pentru România, pentru următorii 30 de ani, în linie cu necesitățile energetice și politice europene, inclusiv accentul pe extinderea sau dezvoltarea capacităților nucleare.

Conform rigorilor industriei nucleare, organizarea și desfășurarea tuturor lucrărilor specifice Proiectului de Retehnologizare a Unității 1 se realizează cu respectarea celor mai înalte standarde și practici din industrie. Unitatea 1 retehnologizată înseamnă încă 9% pe an din energia curată, sigură, stabilă a României pentru perioada 2030-2060”, a declarat Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica.

Compania arată că ultima etapă a proiectului se va desfășura între 2027 și 2030 și va presupune oprirea Unității 1 pentru executarea lucrărilor majore de retehnologizare, inclusiv înlocuirea tuburilor reactorului. După finalizarea testelor tehnologice și recepția lucrărilor, unitatea ar urma să fie repusă în funcțiune în anul 2030.

Unitatea 1 de la Cernavodă funcționează din 1996. Potrivit Nuclearelectrica, aceasta a produs până în prezent peste 150 de milioane MWh de energie electrică, a evitat emiterea a aproximativ 145 de milioane de tone de dioxid de carbon și a înregistrat un factor de capacitate de peste 90%.

Compania mai precizează că a încheiat anul 2025 cu un profit net în creștere cu 40,4% față de anul anterior, iar în primul trimestru din 2026 profitul net a fost cu 72% mai mare comparativ cu aceeași perioadă din 2025.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*