Parlamentul European și-a stabilit poziția privind modificarea rezervei pentru stabilitatea pieței (MSR) din cadrul sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii. Într-un prim vot, eurodeputații au susținut păstrarea mecanismului prin care certificatele de emisii aflate peste un anumit prag sunt anulate, dar au propus majorarea pragului de la 400 de milioane la 650 de milioane de certificate, începând cu 1 februarie 2027.
În prezent, în cadrul ETS1, toate certificatele aflate în rezerva pentru stabilitatea pieței peste pragul de 400 de milioane sunt anulate. Comisia Europeană a propus eliminarea acestui mecanism de anulare, astfel încât certificatele să poată fi păstrate ca rezervă pentru susținerea stabilității pieței.
Eurodeputații au optat însă pentru menținerea mecanismului de anulare, cu un prag mai ridicat. Potrivit Parlamentului European, modificarea ar trebui să asigure un buffer suficient de mare pentru absorbția dezechilibrelor dintre cererea și oferta de certificate, evitând în același timp acumularea excesivă a acestora în rezervă, care ar putea apărea în cazul eliminării mecanismului propuse de Comisie.
Propunerea privind ETS1 a fost aprobată cu 367 de voturi pentru, 240 împotrivă și 59 de abțineri. Parlamentul este acum pregătit să înceapă negocierile cu Consiliul UE asupra formei finale a textului.
„Votul de astăzi găsește echilibrul corect între ambiția climatică și competitivitatea industrială. Creșterea pragului de anulare și stabilirea unei date clare pentru intrarea în vigoare oferă rezervei pentru stabilitatea pieței flexibilitatea necesară, protejând în același timp ETS-ul european. Acordul susținut de o largă majoritate pregătește terenul pentru revizuirea ETS și demonstrează că politicile climatice și industriale ambițioase pot merge mână în mână”, a declarat Pierfrancesco Maran, raportor.
Într-un al doilea vot, Parlamentul European a aprobat modificarea rezervei pentru stabilitatea pieței aferente ETS2, sistemul de comercializare a certificatelor de emisii destinat clădirilor, transportului rutier și altor sectoare. Scopul modificării este protejarea consumatorilor împotriva unor fluctuații puternice ale prețurilor.
Acordul provizoriu negociat cu Consiliul UE a fost aprobat cu 467 de voturi pentru, 158 împotrivă și 41 de abțineri. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Consiliu, după care va deveni aplicabil la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
„Europa trebuie să facă mai mult pentru a proteja gospodăriile de potențialele efecte sociale negative ale ETS2. Această revizuire va consolida stabilitatea prețurilor pentru cetățeni. Ea subliniază că statele membre trebuie să acorde prioritate activităților menite să răspundă efectelor sociale ale ETS2 atunci când utilizează veniturile obținute din licitații și evaluează prelungirea actualului mecanism de control al prețurilor”, a declarat Danuše Nerudová, raportor.
Potrivit acesteia, Comisia Europeană va evalua până în octombrie 2027 modul de aplicare a ETS2 în cazul clădirilor, transportului rutier și celorlalte sectoare vizate, precum și dacă actualele măsuri de protejare a gospodăriilor vulnerabile sunt adecvate.
Rezerva pentru stabilitatea pieței este operațională din 2019 și urmărește să corecteze dezechilibrul structural dintre oferta și cererea de certificate în cadrul sistemului european de comercializare a emisiilor. Mecanismul poate reduce sau majora numărul total de certificate aflate în circulație, astfel încât oferta să fie ajustată mai bine la cerere și să fie limitate dezechilibrele de pe piață.
În paralel, Parlamentul European lucrează la propunerea Comisiei Europene de revizuire a sistemului european de comercializare a emisiilor, prin care executivul european urmărește susținerea competitivității și reducerea emisiilor într-un mod considerat eficient din punct de vedere al costurilor.

Be the first to comment