Parlamentul European cere o reacție mai fermă și mai coordonată a Uniunii Europene la intensificarea amenințărilor hibride, într-un raport adoptat miercuri cu 470 de voturi pentru, 129 împotrivă și 62 de abțineri. Documentul indică Rusia și rețelele sale de intermediari drept principala sursă a amenințărilor hibride la adresa UE și solicită consolidarea schimbului de informații între statele membre și a cooperării cu NATO.
Potrivit raportului, Uniunea Europeană se află într-o situație în care nu este nici în pace, nici într-un conflict armat deschis. Atacurile hibride sunt descrise drept acțiuni deliberate, coordonate și bazate pe informații, desfășurate de state inclusiv prin actori nestatali, intermediari și organizații-proxy.
Aceste acțiuni pot viza simultan mai multe domenii, printre care războiul informațional și cognitiv, securitatea cibernetică și infrastructurile critice. Potrivit Parlamentului European, atacurile sunt concepute astfel încât să pară incidente izolate și să rămână sub pragul unui conflict armat, deși pot produce efecte comparabile cu cele ale unei agresiuni convenționale. Acest mod de operare îngreunează atât identificarea responsabililor, cât și formularea unui răspuns eficient.
Rusia este indicată în raport drept cel mai grav actor statal care reprezintă o amenințare hibridă pentru UE, inclusiv prin intermediari precum Belarus. Documentul menționează, de asemenea, China, Iranul și Coreea de Nord ca state care desfășoară campanii hibride menite să afecteze democrațiile europene și interesele de securitate ale Uniunii.
Parlamentul European susține că UE trebuie să treacă de la o abordare reactivă la una preventivă, care să permită anticiparea amenințărilor, monitorizarea continuă a vulnerabilităților strategice și intervenția înainte ca acțiunile ostile să producă efecte sistemice.
Un element central îl reprezintă consolidarea schimbului de informații între statele membre și a capacității unice de analiză a informațiilor a UE, cunoscută sub denumirea SIAC. Raportul propune ca această capacitate să reprezinte centrul unic de analiză a informațiilor în cadrul instituțiilor europene.
Documentul solicită și recunoașterea formală a rolului UE în agregarea datelor transfrontaliere pentru identificarea tiparelor unor campanii hibride coordonate, precum și în coordonarea unor proceduri comune pentru evaluarea situației și atribuirea atacurilor. Parlamentul cere, de asemenea, elaborarea unui nou plan de acțiune european transversal împotriva războiului hibrid.
Raportul subliniază însă și limitele acțiunii europene. Consolidarea rolului UE trebuie să respecte responsabilitățile statelor membre, principiul accesului la informații în funcție de necesitate și protecția informațiilor clasificate la nivel național.
Parlamentul European solicită, totodată, intensificarea cooperării dintre UE și NATO pentru consolidarea pregătirii, rezilienței și capacității de descurajare a Europei în fața amenințărilor hibride.
„Prea mult timp, Europa s-a temut că un răspuns mai ferm ar provoca Moscova. Dar situația este exact invers. Putin continuă să depășească o limită după alta, iar războiul hibrid al Rusiei devine tot mai cinetic. Kremlinul interpretează ezitarea noastră drept slăbiciune. Nu trebuie să ne temem să răspundem ferm și să impunem consecințe reale pentru agresiunea Rusiei”, a declarat Rasa Juknevičienė, raportor al Parlamentului European.

Be the first to comment