FOTO Punctul Gastronomic Local „La Nuța și Ionică” din Vânători-Neamț, inclus în rețeaua România Tradițiilor Creative

Punctul Gastronomic Local „La Nuța și Ionică” din Vânători-Neamț, inclus în rețeaua România Tradițiilor Creative

Punctul Gastronomic Local „La Nuța și Ionică” din satul Lunca, comuna Vânători-Neamț, a fost inclus în rețeaua „România Tradițiilor Creative” și desemnat „Păstrător de patrimoniu” în cadrul Conferinței „România Tradițiilor Creative – Punctele Gastronomice Locale”, desfășurată la Sibiu.

Evenimentul a fost organizat de Complexul Național Muzeal ASTRA și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în cadrul festivalului ASTRA Multicultural. În total, 13 puncte gastronomice locale din România au primit această distincție, iar Punctul Gastronomic Local „La Nuța și Ionică” a fost singurul reprezentant al regiunii Nord-Est inclus în rețeaua națională.

Distincția recompensează promovarea gastronomiei tradiționale, a rețetelor locale și a patrimoniului culinar, elemente care contribuie la dezvoltarea turismului autentic și la păstrarea identității comunităților locale.

Situat la poalele Cetății Neamț, Punctul Gastronomic Local „La Nuța și Ionică” oferă turiștilor preparate tradiționale pregătite după rețete transmise din generație în generație și pune în valoare poveștile și tradițiile locului. Potrivit Organizației de Management al Destinației Locale Vânători-Neamț, experiența culinară este completată de ospitalitatea gazdelor și de produsele locale, transformând vizita într-o incursiune în cultura și identitatea zonei.

Managerul destinației turistice OMD Locală Vânători-Neamț, Simona Dumitriu, arată că aprecierea turiștilor pentru autenticitate și eforturile de conservare a tradițiilor au contribuit la recunoașterea națională a punctului gastronomic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*