Greva generală din 9 septembrie va afecta puternic transportul feroviar și public din Țările de Jos

Cale ferată. FOTO pixifant
Cale ferată. FOTO pixifant

Transportul feroviar și transportul public local din Regatul Țărilor de Jos vor fi afectate de perturbări majore miercuri, 9 septembrie 2026, în urma unei greve generale a lucrătorilor din aceste domenii, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Traficul feroviar intern și internațional va fi oprit complet, cu excepția trenului de tip „sprinter” către Aeroportul Schiphol din Amsterdam. În același timp, transportul public local este așteptat să fie oprit în mai multe orașe din țară.

MAE recomandă cetățenilor români care se află în Regatul Țărilor de Jos, îl tranzitează sau intenționează să călătorească în această țară să verifice din timp disponibilitatea curselor feroviare pe pagina operatorului național, precum și informațiile furnizate de operatorii locali de transport public.

Cetățenii români aflați pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Secției Consulare a Ambasadei României la Haga: +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12 și +31 70 331 99 80. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și sunt preluate permanent de operatorii Call Center.

Pentru situațiile dificile, speciale și cu caracter de urgență, cetățenii români au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Haga, la numărul +31 651 596 107.

MAE recomandă cetățenilor să consulte în prealabil informațiile oficiale ale operatorilor de transport și să își planifice călătoriile ținând cont de perturbările anunțate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*