Interesul pentru creditele de nevoi personale crește în România. Un român din cinci spune că vrea un împrumut în 2026

Bani europeni. FOTO moerschy
Bani europeni. FOTO moerschy

Interesul pentru creditele de nevoi personale a crescut în România, iar unul din cinci români intenționează să contracteze un astfel de împrumut în următoarele 12 luni, potrivit studiului „Mogo Credit Barometer 2026”, realizat de agenția de cercetare MKOR.

Datele arată că 20% dintre respondenți iau în calcul un credit de nevoi personale, peste nivelul intenției de contractare pentru creditele auto, care ajunge la 14%.

Studiul indică faptul că majoritatea celor interesați de astfel de împrumuturi sunt persoane din generațiile X și Millennials, cu o vârstă medie de 43 de ani. În 43% dintre cazuri, motivația principală este acoperirea unor cheltuieli neprevăzute.

Potrivit cercetării, 77% dintre cei care intenționează să contracteze un credit auto spun că iau în calcul și un credit de nevoi personale în aceeași perioadă.

Costul total al împrumutului rămâne principalul criteriu în alegerea unui credit. Aproximativ 66% dintre respondenți spun că urmăresc în primul rând dobânda, DAE-ul și comisioanele, iar 32% consideră esențială flexibilitatea rambursării.

Studiul mai arată că procesul de informare este în mare parte digital, însă mulți consumatori preferă validarea finală într-o sucursală fizică înainte de semnarea contractului. Aproximativ 57% dintre respondenți spun că ajung într-un sediu înainte de a lua decizia finală.

În ceea ce privește satisfacția clienților IFN, viteza de acordare a finanțării și transparența procesului au primit cele mai bune evaluări, în timp ce flexibilitatea gestionării creditului rămâne unul dintre punctele considerate insuficient dezvoltate.

Cercetarea a fost realizată online în martie 2026 pe un eșantion de 1.000 de respondenți cu vârste între 20 și 65 de ani și are o marjă de eroare de ±3,1%.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*