Un grup de ținte aeriene a fost detectat, vineri dimineață, în apropierea frontierei României cu Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat pentru monitorizarea situației, iar populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin RO-Alert.
Potrivit MApN, sistemul de supraveghere radar a detectat, în jurul orei 04.15, un grup de ținte aeriene aflate la aproximativ 16 kilometri nord de Vâlcove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, fiind luate măsuri pentru alertarea populației din nordul județului Tulcea. Mesajul RO-Alert a fost transmis la ora 04.36.
În același timp, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană la Baza 86 Aeriană Borcea, au decolat pentru monitorizarea situației.
Alerta aeriană a rămas în vigoare până la ora 06.30, când a fost ridicată.
Ministerul Apărării Naționale a precizat că, pe durata incidentului, nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național.

Be the first to comment