Ministerul Energiei solicită consumatorilor casnici, companiilor, instituțiilor publice și prosumatorilor să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul orar 19.00–23.00, până la data de 31 august 2026. Măsura vine în contextul unei situații energetice dificile, provocate în principal de seceta severă și de debitul extrem de scăzut al Dunării, ajuns la cel mai redus nivel din ultimii aproximativ 40 de ani.
Potrivit ministerului, recomandările au caracter preventiv și urmăresc diminuarea presiunii asupra Sistemului Energetic Național (SEN) în orele de consum maxim, pentru protejarea alimentării populației și a serviciilor esențiale și evitarea unor măsuri restrictive.
Dunărea, la un minim istoric
La intrarea în România, în secțiunea Baziaș, debitul Dunării a scăzut la aproximativ 1.400 metri cubi pe secundă, valoare apropiată de minimul istoric înregistrat în 1985 și mult sub media multianuală a lunii august, de aproximativ 3.900 metri cubi pe secundă.
În aceste condiții, Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în data de 28 iulie 2026, măsură adoptată preventiv, fără impact asupra populației, personalului sau mediului.
Autoritățile încearcă să mențină în funcțiune Unitatea 2, fiind desfășurate intervenții tehnice la bifurcația Bala–Dunărea Veche pentru redistribuirea temporară a debitelor și asigurarea nivelului necesar de apă.
În paralel, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a instituit, la 31 iulie, starea de alertă la nivel național pentru 30 de zile, iar Guvernul a alocat fonduri pentru intervențiile necesare.
Totodată, sunt mobilizate la capacitate maximă centralele pe gaze naturale și cărbune, producția hidro este programată cu prioritate în orele de seară, sunt accelerate investițiile în noi capacități de producție și stocare, iar importurile de energie sunt utilizate pentru menținerea echilibrului sistemului.
Recomandări pentru populație
Ministerul Energiei recomandă consumatorilor casnici să evite utilizarea simultană a aparatelor cu consum ridicat între orele 19.00 și 23.00 și să reprogrameze aceste activități în intervalul 11.00–17.00, când producția de energie din surse fotovoltaice este mai mare.
Printre activitățile care pot fi mutate în afara orelor de vârf se numără:
- folosirea mașinii de spălat rufe și a mașinii de spălat vase;
- utilizarea uscătorului de rufe;
- încărcarea autovehiculelor electrice;
- folosirea boilerelor electrice și a altor echipamente cu consum ridicat;
- evitarea utilizării simultane a mai multor electrocasnice.
De asemenea, ministerul recomandă stingerea luminilor și oprirea echipamentelor care nu sunt utilizate.
Autoritățile subliniază însă că nu solicită oprirea aparatelor necesare pentru sănătate, menținerea unei temperaturi suportabile în locuințe sau funcționarea echipamentelor medicale.
Apel către companii, instituții și prosumatori
Marilor consumatori industriali li se recomandă să analizeze posibilitatea reducerii voluntare a consumului în intervalul 19.00–23.00, prin reprogramarea proceselor flexibile, utilizarea surselor proprii de energie sau a sistemelor de stocare și evitarea pornirii echipamentelor mari în orele de vârf.
Companiile sunt invitate să comunice Ministerului Energiei, Transelectrica și furnizorilor de energie măsurile adoptate, perioada de aplicare și reducerea estimată a consumului.
Și firmele cu un consum anual sub 50.000 MWh sunt încurajate să reducă iluminatul neesențial, să oprească echipamentele neutilizate și să reprogrameze activitățile cu consum ridicat.
Instituțiile publice sunt, la rândul lor, îndemnate să reducă iluminatul decorativ, consumul din spațiile neocupate și utilizarea echipamentelor după încheierea programului, fără a afecta spitalele, serviciile de urgență, infrastructura critică sau alte servicii esențiale.
Pentru prosumatorii care dețin sisteme de stocare, recomandarea este ca bateriile să fie încărcate între orele 11.00 și 17.00, în special din producția proprie, iar energia acumulată să fie utilizată în intervalul 19.00–23.00.
„Fiecare reducere contează”
Ministerul Energiei arată că mutarea consumului din intervalul de seară către orele prânzului poate reduce necesarul de import și poate contribui la echilibrarea Sistemului Energetic Național.
„Recomandările sunt voluntare, temporare și preventive. Scopul lor este traversarea acestei perioade fără întreruperi și evitarea unor măsuri mai restrictive”, transmite Ministerul Energiei, care precizează că monitorizează permanent evoluția producției, consumului, importurilor și nivelului Dunării și va informa publicul cu privire la orice măsuri suplimentare.

Be the first to comment