Parchetul European (EPPO) a anunțat reținerea a nouă suspecți într-o anchetă privind fraudarea fondurilor europene destinate înființării și operării unor creșe pentru copii în orașele Gdynia și Gdańsk din Polonia.
Ancheta vizează o companie care, în septembrie 2024, a depus cereri pentru deschiderea a nouă creșe destinate copiilor sub trei ani, fiecare cu câte 40 de locuri. Proiectul a fost depus în cadrul programului „Active Toddler 2022–2029”, finanțat în proporție de 82,52% din Fondul Social European.
Potrivit EPPO, compania a solicitat în august 2025 aproximativ 66.500 de euro pentru fiecare unitate, valoarea totală cerută depășind 599.000 de euro. Autoritățile regionale din Pomerania au aprobat și plătit aproximativ 532.000 de euro, însă au suspendat restul sumelor după apariția suspiciunilor de fraudă.
Investigația a arătat că firma ar fi prezentat documente și declarații false pentru a obține finanțarea și pentru semnarea contractului. Anchetatorii susțin că proiectul nu dispunea de spații reale pentru funcționarea creșelor, de personal calificat și nici de resursele financiare necesare pentru crearea locurilor promise pentru copii.
Perchezițiile au fost efectuate de ofițeri ai Biroului Central Anticorupție din Polonia în mai multe locații din Gdańsk, Bydgoszcz și Lublin. În urma operațiunii au fost indisponibilizate active în valoare de peste 538.000 de euro, iar fondurile deja distribuite au fost recuperate și returnate autorităților regionale din Pomerania.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului European.

Be the first to comment