Companiile și autoritățile publice locale din România vor avea la dispoziție, în această vară, finanțări de peste 8 miliarde de euro prin programe europene și scheme de ajutor de stat, potrivit unei analize realizate de REI Grup, companie specializată în atragerea de fonduri nerambursabile.
Potrivit analizei, peste 4 miliarde de euro sunt alocați prin 13 programe majore de finanțare destinate investițiilor în energie verde, producție, logistică, transport, agricultură și infrastructură publică. Alte peste 4 miliarde de euro sunt prevăzute prin viitoarele măsuri guvernamentale pentru stimularea investițiilor și relansarea economiei.
Printre cele mai importante programe care urmează să fie lansate în a doua parte a anului se numără schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, cu un buget total de 1,05 miliarde de euro, programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, finanțat cu aproximativ 1 miliard de euro, precum și apelurile dedicate energiei regenerabile și sistemelor de stocare a energiei.
Fonduri importante sunt direcționate și către sectorul transporturilor. Ministerul Transporturilor pregătește programe pentru achiziția de vehicule cu emisii zero, dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru vehicule electrice și modernizarea echipamentelor utilizate în transportul naval, feroviar și aerian.
În domeniul energiei, Ministerul Energiei va lansa programe pentru dezvoltarea capacităților de stocare și pentru instalarea de sisteme fotovoltaice cu baterii pentru autoconsum în instituțiile publice, cu bugete care depășesc împreună 800 de milioane de euro.
„Avem în față o perioadă generoasă de finanțări nerambursabile, cu focus pe dezvoltare, investiții în modernizarea unităților de producție sau creșterea eficienței energetice, unde alocări ce depășesc 4 miliarde euro prin scheme de ajutor de stat și fonduri europene sunt la dispoziția companiilor și autorităților publice locale în această vară, iar alte 4 miliarde prin mecanismul de relansare economică a României”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.
Analiza evidențiază că administrațiile locale vor putea accesa fonduri pentru eficiență energetică, consolidarea clădirilor vulnerabile seismic, modernizarea infrastructurii educaționale, digitalizare, iluminat public, canalizare și dezvoltarea parcurilor industriale.
Potrivit REI Grup, printre prioritățile viitoare ale Guvernului se numără și lansarea unor noi scheme de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, valorificarea resurselor minerale strategice, cercetare și tehnologii avansate, industria de apărare, competitivitate regională și investițiile realizate de antreprenorii români din diaspora.
„Dispunem în a doua jumătate a anului de finanțări generoase de până la 70-80% cu care nu ne vom mai întâlni pe perioada programatică viitoare. Din acest motiv sugerăm securizarea finanțării și implementarea proiectelor în 2028 sau 2029, în funcție de cerințele programului de finanțare”, a precizat Roxana Mircea.
Analiza arată că domeniile care vor beneficia de cele mai mari alocări în perioada următoare sunt energia verde, infrastructura de transport, producția industrială, digitalizarea și proiectele de eficiență energetică dezvoltate de administrațiile publice locale.

Be the first to comment