Atingerea până în 2030 a obiectivului de pregătire pentru apărare rămâne dificilă pentru Uniunea Europeană, în pofida planurilor ambițioase și a creșterii semnificative a cheltuielilor pentru apărare, potrivit unei analize publicate de Curtea de Conturi Europeană. Documentul examinează transformările politicii de apărare a UE începând din 2020 și identifică atât oportunități pentru dezvoltarea industriei europene de apărare și stimularea inovării, cât și riscuri legate de finanțare, guvernanță și răspundere.
În ultimii ani, mediul de securitate al UE s-a schimbat radical. Ca reacție, Uniunea și statele membre și-au majorat considerabil cheltuielile pentru apărare, în încercarea de a recupera efectele anilor de investiții insuficiente. Acestea s-au reflectat în stocuri limitate de muniții și rachete, timpi lungi de producție și livrare, dependențe externe și blocaje logistice.
Potrivit auditorilor europeni, schimbarea mediului de securitate a determinat și o schimbare de paradigmă în politica de apărare a UE, accentul deplasându-se de la răspunsul la crize către consolidarea capacităților de apărare ale statelor membre și dezvoltarea unei abordări mai structurate la nivelul Uniunii.
„UE a pus în mișcare o serie de inițiative menite să încurajeze cooperarea dintre statele membre și consolidarea eforturilor lor în domeniul apărării. Cu toate acestea, pentru ca obiectivul de pregătire pentru apărare până în 2030 să devină realitate, va fi esențială atât valorificarea noilor oportunități, cât și abordarea riscurilor existente”, a declarat Marek Opioła, membrul Curții responsabil de documentul de analiză.
Creșterea finanțării pentru apărare poate contribui la extinderea capacităților bazei tehnologice și industriale europene și poate deveni un motor pentru inovare. În același timp, contextul actual poate favoriza noi forme de cooperare, precum clusterele de apărare și coalițiile în materie de capabilități, care ar putea consolida parteneriatele strategice, în special cu Ucraina.
O altă posibilitate identificată în analiză este introducerea unor clauze de „preferință UE”, menite să încurajeze statele membre să achiziționeze sisteme de apărare de la furnizori europeni. O astfel de orientare ar putea contribui pe termen lung la reducerea dependenței de furnizorii din afara Europei, însă ar trebui conciliată cu necesitatea de a răspunde cerințelor operaționale pe termen scurt.
În același timp, Curtea de Conturi Europeană avertizează că atingerea până în 2030 a obiectivului de autonomie strategică a UE și a capacității de a susține în mod autonom operațiuni militare de mare intensitate va fi dificilă. Printre constrângerile persistente se numără fragmentarea sistemelor naționale, blocajele industriale, coordonarea politică lentă și dependența de Statele Unite.
Între 2020 și 2025, cheltuielile de apărare cumulate ale statelor membre ale UE au crescut cu aproape 80%. Totuși, planificarea capabilităților de apărare urmează în mare măsură o abordare ascendentă, în care fiecare stat membru își identifică propriile necesități. Lipsa unui proces eficace de planificare de sus în jos la nivelul UE și coordonarea insuficientă între diferitele surse de finanțare europene și naționale pot conduce la investiții fragmentate, duplicarea eforturilor sau apariția unor lacune în materie de capabilități.
Majorarea finanțării poate genera, la rândul său, riscuri de implementare și blocaje legate de disponibilitatea materiilor prime, a componentelor esențiale sau a personalului calificat. Aceste probleme pot limita capacitatea de utilizare a fondurilor disponibile. În anumite domenii, resursele financiare ar putea rămâne insuficiente pentru a răspunde priorităților de apărare convenite și pentru atingerea obiectivelor stabilite, inclusiv în domeniul mobilității militare.
UE recurge tot mai frecvent la credite garantate prin bugetul european. Printre acestea se numără cele 150 de miliarde de euro puse la dispoziție prin programul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), destinat accelerării pregătirii pentru apărare a statelor membre, precum și creditul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dintre care 60 de miliarde de euro sunt destinate apărării.
Potrivit auditorilor, utilizarea tot mai extinsă a cheltuielilor de apărare finanțate prin îndatorare și a creditelor garantate de UE poate afecta sustenabilitatea finanțelor publice, prin încetinirea reducerii datoriei publice și creșterea presiunii asupra bugetului Uniunii.
Curtea atrage atenția și asupra complexității structurilor de guvernanță și a mecanismelor de răspundere aferente politicii de apărare a UE. Acestea pot crește riscul suprapunerii responsabilităților. Totodată, auditorii reiterează faptul că instituția nu dispune încă de un mandat care să îi permită auditarea tuturor organismelor și instrumentelor implicate în domeniul apărării europene.
Transformarea politicii de apărare a UE are loc pe fondul deteriorării mediului global de securitate, în special după agresiunea militară pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei în 2022. Tensiunile geopolitice și slăbirea ordinii multilaterale mondiale au determinat statele membre să își consolideze capacitățile de apărare.
Cheltuielile anuale colective de apărare ale statelor membre au crescut de la 262 de miliarde de euro în 2022 la 418 miliarde de euro în 2025. Potrivit raportului 2025-2026 al Agenției Europene de Apărare, toți aliații NATO din UE au atins sau au depășit în 2025 obiectivul de 2% pentru cheltuielile destinate apărării. În același an, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au prezentat Cartea albă privind pregătirea pentru apărare a Europei 2030.
Documentul de analiză nr. 1/2026, intitulat „Politica de apărare a UE în prim-plan”, acoperă perioada 2020-iulie 2026 și analizează în special inițiativele recente ale UE, instrumentele financiare și schimbările de la nivel normativ. Documentul actualizează analiza publicată în 2019 privind apărarea europeană și se bazează în principal pe informații disponibile public.
Be the first to comment