România lansează primul cadru național de cooperare pentru utilizarea inteligenței artificiale în justiție

Nicușor Dan, președintele României. FOTO European Union
Nicușor Dan, președintele României. FOTO European Union

România a lansat primul cadru național de cooperare privind utilizarea inteligenței artificiale în sistemul judiciar, în cadrul primei ediții a Forumului „Just.AI – Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar”, organizat la invitația președintelui României, Nicușor Dan.

Evenimentul, desfășurat în cadrul proiectului „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, a reunit reprezentanți ai tuturor instituțiilor din sistemul judiciar, inclusiv instanțe, parchete și organe de cercetare penală, alături de experți europeni, cercetători, mediul academic, profesii juridice și reprezentanți ai sectorului tehnologic.

Potrivit Administrației Prezidențiale, forumul marchează începutul unui demers strategic dedicat integrării responsabile a inteligenței artificiale în actul de justiție, fără afectarea principiilor fundamentale ale statului de drept.

În mesajul transmis participanților, președintele României a subliniat că utilizarea inteligenței artificiale în domenii considerate până recent exclusiv umane ridică noi provocări legate de reguli, limite și garanții instituționale.

„Inteligența artificială începe să fie utilizată în activități care, până de curând, erau considerate exclusiv umane”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a reiterat că actul de justiție trebuie să rămână unul de responsabilitate umană, bazat pe independență, imparțialitate și respectarea drepturilor fundamentale.

La finalul forumului a fost semnat Memorandumul „Just.AI – Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar”, document care stabilește primul mecanism național permanent de dialog interinstituțional și expertiză multidisciplinară privind utilizarea inteligenței artificiale în justiție.

Conform documentului, instituțiile participante vor desemna reprezentanți permanenți în grupuri de lucru care își vor începe activitatea în următoarele săptămâni.

Prima etapă a proiectului presupune evaluarea nevoilor sistemului judiciar prin consultări cu magistrați, organe de cercetare penală și personal auxiliar. Până în octombrie 2026 urmează să fie elaborate rapoarte privind prioritățile operaționale, riscurile asociate utilizării inteligenței artificiale și direcțiile de modernizare digitală ale sistemului judiciar.

Documentele vor fi publicate și supuse consultării societății civile și profesioniștilor din domeniu.

În perioada 2026-2027 vor fi analizate soluții tehnologice care pot fi implementate în sistemul judiciar românesc, inclusiv proiecte pilot în instanțe și parchete selectate.

Rezultatele urmează să fie prezentate în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului „Just.AI”, programată pentru 2027, când va fi publicat și un plan național de acțiune.

Administrația Prezidențială afirmă că România își propune astfel să participe activ la dezbaterea europeană și internațională privind utilizarea inteligenței artificiale în justiție, într-o abordare bazată pe transparență, încredere și responsabilitate instituțională.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*