România pierde teren în competiția globală pentru specialiștii cu înaltă calificare

Tehnologia ajută în business. FOTO Apple
Tehnologia ajută în business. FOTO Apple

Mobilitatea internațională a profesioniștilor cu studii superioare a continuat să scadă în 2025, însă România se remarcă printr-o evoluție și mai nefavorabilă decât media globală. Potrivit raportului Top Talent Tracker 2Q 2026, realizat de Boston Consulting Group (BCG), țara noastră a înregistrat cea mai mare scădere din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește atragerea talentelor cu înaltă calificare.

La nivel mondial, numărul profesioniștilor care s-au relocat în alte state s-a redus cu 11,6%, de la 3,7 milioane la 3,3 milioane de persoane. În același timp, competiția pentru specialiștii din domenii strategice, precum inteligența artificială, cercetarea și disciplinele STEM, s-a intensificat.

Raportul, bazat pe analiza în timp real a mobilității a 221 de milioane de profesioniști cu studii universitare către peste 200 de destinații, arată că România a înregistrat o diminuare de 58% a numărului de specialiști care au ales să se stabilească în țară. Scăderea este și mai accentuată în cazul cercetătorilor cu doctorat, unde fluxul de intrare s-a redus cu 61%, în timp ce pentru experții în inteligență artificială diminuarea a fost de 50%, iar pentru specialiștii STEM de 42%.

Datele indică și o capacitate redusă de retenție a profesioniștilor. România are cea mai mică rată de retenție din Europa Centrală și de Est, de 0,35, ceea ce înseamnă că pleacă aproximativ de trei ori mai mulți profesioniști cu înaltă calificare decât sosesc.

În contrast, mai multe state europene și-au consolidat poziția în competiția pentru atragerea talentelor. Franța și Spania au atras mai mulți specialiști în inteligență artificială, cercetători și absolvenți ai domeniilor STEM, iar Germania a devenit a treia cea mai atractivă destinație din lume pentru persoanele care dețin titlul de doctor.

„Fluxurile globale de talente au încetinit, dar competiția pentru cele mai importante talente din punct de vedere strategic s-a intensificat. Specialiștii cu înaltă calificare preferă țările în care inovația este puternică, oportunitățile profesionale sunt atractive, iar carierele pot fi construite pe termen lung”, a declarat Adam Kotsis, director în cadrul Boston Consulting Group.

Raportul arată că întreaga regiune a Europei Centrale și de Est a fost afectată de reducerea mobilității internaționale, însă cu diferențe importante între state. Cehia este singura țară din regiune cu un bilanț pozitiv între plecările și sosirile de profesioniști, în timp ce Slovenia se remarcă prin capacitatea de a păstra cercetătorii cu doctorat. Polonia continuă să atragă un număr ridicat de specialiști, deși fluxurile au scăzut cu 21%.

La nivel global, Statele Unite își mențin poziția dominantă în atragerea talentelor din cercetare și domeniile STEM, chiar și în condițiile unei politici de imigrație mai restrictive. În schimb, în domeniul inteligenței artificiale, competiția devine tot mai echilibrată, Franța, Spania, Hong Kong, Suedia și Japonia înregistrând creșteri ale numărului de specialiști AI atrași.

În total, aproximativ 315.000 de experți în inteligență artificială și-au schimbat țara de reședință în 2025, cu 43.000 mai puțini decât în anul anterior, ceea ce confirmă tendința generală de reducere a mobilității internaționale a forței de muncă înalt calificate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația EUplus, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe EUplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*