Comvex S.A., unul dintre operatorii din Portul Constanța, anunță schimbări la nivelul conducerii companiei, începând cu 24 septembrie 2026. Corneliu Bogdan Idu a fost numit președinte al Consiliului de Administrație și director general, în timp ce Irina Violeta Oprea preia funcția de director financiar.
Potrivit unui comunicat al companiei, cei doi au fost numiți pentru o perioadă de patru ani, mandatele urmând să se încheie la 24 septembrie 2030.
Tot începând cu 24 septembrie încetează mandatul lui Viorel Panait în funcțiile de președinte al Consiliului de Administrație și director general al Comvex.
Viorel Panait a condus executiv compania începând din 1991, timp de 35 de ani. Comvex subliniază că, în această perioadă, acesta a contribuit la dezvoltarea și consolidarea societății și la poziționarea acesteia în sectorul portuar românesc.
Compania menționează și implicarea lui Viorel Panait în reprezentarea mediului de afaceri portuar și în dialogul cu autoritățile publice, administrația portuară, Ministerul Transporturilor și organismele de reglementare.
Plecarea din funcțiile de director general și președinte al Consiliului de Administrație nu înseamnă însă retragerea lui Viorel Panait din cadrul Comvex. Acesta va rămâne administrator al societății pentru următorii patru ani și va continua să participe la activitatea Consiliului de Administrație.

Be the first to comment