Comisia Europeană a anunțat aplicarea unei amenzi de 200 de milioane de euro platformei de comerț online Temu, acuzată că nu a asigurat respectarea normelor europene pentru produsele comercializate pe site-ul său.
Decizia vine în urma unei investigații deschise de Comisia Europeană la 31 octombrie 2024, în baza Regulamentului privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA). Potrivit executivului european, platforma nu a luat măsuri suficiente pentru a garanta că produsele vândute respectă standardele Uniunii Europene privind siguranța, protecția consumatorilor și cerințele de mediu.
Președinta Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor din Parlamentul European, Anna Cavazzini, a salutat sancțiunea, dar a atras atenția că procesul de aplicare a legislației europene rămâne prea lent în raport cu ritmul de dezvoltare al comerțului online.
„Comisia Europeană acționează în sfârșit împotriva încălcării sistematice a legislației UE de către Temu. Acest lucru demonstrează că Regulamentul privind serviciile digitale poate aduce progrese semnificative în protejarea consumatorilor. Cu toate acestea, durata investigației arată clar că aplicarea regulamentului rămâne în urma dezvoltării rapide a sectorului comerțului electronic”, a declarat Anna Cavazzini, președinta Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor din Parlamentul European.
Aceasta a avertizat că milioane de produse continuă să ajungă zilnic în gospodăriile europene fără verificări adecvate și, în multe cazuri, cu încălcarea normelor europene.
„Platformele de comerț electronic nu trebuie să mai aibă posibilitatea de a se ascunde în spatele unor lanțuri de aprovizionare opace și al lipsei de responsabilitate. Cine câștigă miliarde pe piața europeană trebuie să respecte și regulile europene”, a subliniat Anna Cavazzini.
Potrivit Parlamentului European, Temu va trebui să prezinte Comisiei Europene un plan de remediere în termen de trei luni de la adoptarea deciziei.
Cazul este considerat unul dintre cele mai importante teste pentru aplicarea Regulamentului privind serviciile digitale, legislație prin care Uniunea Europeană încearcă să impună obligații mai stricte marilor platforme online în materie de siguranță a produselor, transparență și protecția consumatorilor.

Be the first to comment