Eurodeputații au adoptat marți, 15 septembrie 2026, recomandări pentru o implicare mai consistentă a tinerilor în procesul de elaborare a politicilor Uniunii Europene. Parlamentul European solicită Comisiei Europene și statelor membre să integreze sistematic perspectiva tinerilor în toate etapele procesului decizional și să pregătească o nouă strategie europeană pentru tineret după 2027.
Parlamentul propune dezvoltarea conceptului de „youth mainstreaming”, prin consultarea sistematică a tinerilor și integrarea punctelor lor de vedere în toate etapele elaborării politicilor. Eurodeputații atrag atenția că acest principiu este în prezent aplicat neuniform în statele membre și consideră necesară introducerea unor evaluări dedicate impactului politicilor asupra tinerilor pe parcursul întregului ciclu de elaborare a acestora.
Deși Parlamentul salută rezultatele Strategiei Uniunii Europene pentru tineret 2019-2027, eurodeputații consideră că există loc pentru îmbunătățiri. Strategia actuală urmărește crearea unor oportunități mai bune în educație, ocuparea forței de muncă, participare civică și incluziune, precum și îmbunătățirea bunăstării tinerilor.
Eurodeputații susțin că tinerii nu ar trebui tratați doar ca beneficiari ai politicilor sau ca persoane consultate ocazional. Aceștia ar trebui să participe efectiv la elaborarea politicilor, să contribuie la identificarea dosarelor care îi afectează și să fie implicați în conceperea și evaluarea măsurilor adoptate.
Perspectiva tinerilor este considerată relevantă în domenii precum locuințele, politicile digitale și media, participarea democratică și implicarea civică, bunăstarea, sănătatea mintală, artele și cultura.
Sănătatea și sănătatea mintală se află printre preocupările importante ale tinerilor, iar Parlamentul solicită o abordare mai bine coordonată între diferitele domenii de politică la nivel european. Eurodeputații consideră că măsurile de sănătate publică trebuie completate de sprijin în școli și de inițiative la nivelul comunităților, pentru a acoperi lacunele existente.
Noua strategie europeană pentru tineret ar trebui să răspundă unor probleme precum șomajul structural și criza locuințelor, care îi afectează în mod disproporționat pe tineri. Printre prioritățile indicate de eurodeputați se află și promovarea antreprenoriatului în rândul tinerilor și a startupurilor, asigurarea unor servicii de sănătate mintală accesibile și abordarea designului digital care poate favoriza comportamentele de utilizare adictivă.
Parlamentul cere și reducerea inegalităților structurale care influențează viața tinerilor, inclusiv a disparităților geografice. În același timp, eurodeputații solicită consolidarea educației de calitate și sprijinirea elevilor și studenților expuși riscului de abandon școlar timpuriu.
Raportul privind punerea în aplicare a Strategiei UE pentru tineret 2019-2027 a fost aprobat cu 477 de voturi pentru, 124 împotrivă și 66 de abțineri.
„Tinerii își doresc să aibă un cuvânt real de spus în deciziile care le modelează viitorul. Trebuie să ne asigurăm că vocile lor sunt auzite în toate domeniile de elaborare a politicilor UE și că fiecare tânăr beneficiază de aceleași oportunități, indiferent de mediul din care provine sau de locul în care crește. Prin acest raport, stabilim priorități clare pentru următoarea strategie a UE pentru tineret: participare semnificativă, șanse egale și o Europă pe care tinerii să contribuie activ la modelarea ei”, a declarat Sabrina Repp, raportor.
Strategia Uniunii Europene pentru tineret oferă cadrul cooperării europene în domeniul politicilor pentru tineret în perioada 2019-2027 și este organizată în cicluri de lucru de câte trei ani. Obiectivul său este îmbunătățirea bunăstării tinerilor prin crearea unor oportunități mai numeroase și mai bune în educație, ocuparea forței de muncă, participare civică și incluziune.

Be the first to comment