Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord politic provizoriu privind lansarea programului AGILE, un nou instrument european în valoare de 115 milioane de euro destinat sprijinirii inovării rapide în domeniul apărării. Programul va finanța în special întreprinderile mici și mijlocii, startup-urile și companiile aflate în fază de dezvoltare care creează tehnologii emergente și disruptive pentru apărare.
Inițiativa răspunde noului context de securitate generat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, în care dezvoltarea rapidă și la costuri reduse a noilor tehnologii de apărare este considerată esențială.
Programul AGILE va oferi granturi acordate prin proceduri accelerate, acces la facilități de testare și certificare și va facilita colaborarea dintre IMM-uri și marile companii din industria europeană de apărare. Totodată, statele membre vor putea participa la definirea priorităților tehnologice, astfel încât proiectele finanțate să răspundă nevoilor reale ale forțelor armate.
Acordul păstrează obiectivul Comisiei Europene de a reduce perioada dintre depunerea proiectului și acordarea finanțării la aproximativ patru luni. De asemenea, programul va susține dezvoltarea tehnologiilor cu dublă utilizare, inclusiv adaptarea aplicațiilor civile pentru domeniul apărării, și va contribui la reducerea dependențelor strategice ale Uniunii Europene față de state terțe.
Eurodeputații implicați în negocieri consideră că AGILE poate deveni un model pentru viitoarele programe europene dedicate competitivității și industriei de apărare.
„Cu un acord rapid privind AGILE, accelerăm trecerea de la inovare la implementare, consolidând în același timp IMM-urile, asigurând sprijin pentru Ucraina, întărind garanțiile împotriva dependențelor strategice, sporind securitatea aprovizionării și oferind un cadru solid pentru viitoarele inițiative europene în domeniul apărării”, a declarat Tonino Picula, raportor al Comisiei pentru securitate și apărare din Parlamentul European.
După aprobarea formală de către Parlamentul European și Consiliu, regulamentul va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Programul AGILE este programat să devină operațional la începutul anului 2027.

Be the first to comment